Trei mutări extraordinare și o partidă devenită legendă
Partidă documentată · Japonia · 1835
În vara anului 1835, doi jucători s-au așezat în fața unei table de Go la reședința lui Matsudaira Suō-no-kami.
Unul era Hon’inbō Jōwa, al doisprezecelea conducător al casei Hon’inbō și, din 1831, Meijin Godokoro — cea mai înaltă autoritate oficială a lumii Go din Japonia epocii.
Celălalt era Akaboshi Intetsu, un tânăr jucător de șapte dan din casa Inoue.
Dar aceasta nu era doar o partidă.
În spatele tablei se afla una dintre cele mai tensionate lupte pentru putere din istoria Go-ului japonez.
O provocare cu miză
Ascensiunea lui Jōwa la poziția de Meijin Godokoro provocase un conflict profund între casele tradiționale de Go.
Principalul său rival, Inoue Gen’an Inseki, urmărea să-i conteste legitimitatea.
În 1835, Gen’an a reușit să organizeze o partidă între Jōwa și discipolul său Akaboshi Intetsu.
Calculul era simplu.
Dacă un jucător de șapte dan îl învingea pe omul care ocupa poziția supremă de Meijin, prestigiul lui Jōwa putea fi grav afectat. Nihon Ki-in descrie explicit această intenție din spatele confruntării.
Akaboshi avea negrul.
Și partida a început foarte bine pentru el.
Trei mutări
În prima parte a jocului, Akaboshi a obținut avantajul. Mutarea sa 33 era considerată o tehnică secretă a casei Inoue, iar până în jurul mutării 49 poziția sa era favorabilă.
Jōwa se afla în dificultate.
Apoi au venit trei mutări.
Alb 68.
Alb 70.
Alb 80.
Mai târziu aveau să fie cunoscute drept „cele trei mutări extraordinare ale lui Jōwa”.
Primele două au exploatat slăbiciunile poziției negre și i-au permis lui Jōwa să-și consolideze grupul din dreapta-jos cu sente. A treia a declanșat un atac puternic asupra pietrelor lui Akaboshi. Analiza publicată de Nihon Ki-in identifică tocmai aceste trei mutări drept punctele extraordinare ale revenirii lui Jōwa.
Partida începuse să se întoarcă.
„Mutările fantomelor”
Aici istoria începe să alunece spre legendă.
Tradiția ulterioară avea să spună că Jōwa nu găsise singur cele trei mutări.
În spatele lui s-ar fi aflat trei jucători — discipoli sau observatori — fiecare descoperind câte una dintre mutările care l-au salvat.
În alte versiuni, povestea devine și mai spectaculoasă: mutările ajung să fie numite „mutările fantomelor”, ca și cum inspirația ar fi venit din afara tablei.
Kifu-ul însă păstrează partida.
Nu păstrează fantomele.
Nihon Ki-in vorbește despre „cele trei mutări extraordinare ale lui Jōwa”, nu despre intervenția unor spirite.
Aici merită, deci, să păstrăm granița clară: cele trei mutări sunt reale și pot fi văzute pe tablă; explicația supranaturală aparține tradiției construite în jurul partidei.
Vărsarea de sânge
Confruntarea s-a întins între 19 și 27 iulie 1835. Kifu-ul păstrat ajunge la mutarea 170, după care Akaboshi a abandonat. Jōwa câștigase.
Dar povestea nu s-a încheiat odată cu partida.
Akaboshi suferea de o afecțiune toracică. După înfrângere, starea sa s-a deteriorat, iar tradiția consemnată de Nihon Ki-in spune că a vomitat sânge și a murit la scurt timp după partidă.
De aici numele sub care jocul avea să rămână cunoscut:
„Partida vărsării de sânge.”
Moartea lui Akaboshi a transformat o confruntare politică și sportivă într-o tragedie.
Iar partida a intrat în memoria Go-ului japonez.
Între partidă și legendă
În cazul acestei povești putem vedea foarte clar cum se construiește legenda.
Avem un nucleu solid:
partida a existat;
Jōwa și Akaboshi au jucat-o în 1835;
miza politică din lumea Go era reală;
poziția este păstrată;
cele trei mutări extraordinare pot fi analizate și astăzi;
Jōwa a câștigat;
iar Akaboshi a murit la scurt timp după confruntare.
În jurul acestor fapte s-au adunat apoi povești.
Mutările au devenit aproape miraculoase.
Jucătorii din spatele lui Jōwa au devenit, în unele relatări, „fantome”.
Iar moartea lui Akaboshi a dat întregii partide o aură întunecată.
Istoria era deja dramatică.
Legenda nu a trebuit decât să o amplifice.
Dincolo de legendă
Privim uneori partidele vechi ca pe niște diagrame.
Pietre negre și albe.
Numere.
Secvențe.
Dar în spatele lor au existat oameni.
Ambiție, rivalitate, teamă, boală, orgoliu și presiune.
În cazul lui Jōwa și Akaboshi, aproape două secole ne despart de cei doi oameni care s-au așezat la tablă.
Și totuși cele trei mutări sunt încă acolo.
Le putem pune din nou pe goban.
Putem opri partida înaintea lor.
Putem căuta singuri o soluție.
Și apoi putem vedea ce a jucat Jōwa.
Poate că acesta este unul dintre lucrurile extraordinare ale jocului de Go:
legenda se poate schimba de-a lungul generațiilor, dar pietrele continuă să ne arate partida.
Poziția după mutarea 80 din partida Hon’inbō Jōwa – Akaboshi Intetsu, 1835. Sunt evidențiate mutările 68, 70 și 80 ale albului, cunoscute drept „cele trei mutări extraordinare ale lui Jōwa”. Diagramă realizată după kifu-ul istoric.
Surse
Nihon Ki-in – History of Go, secțiunea „Intetsu toketsu no kyoku”.
Nihon Ki-in – Go Hall of Fame: 12th Hon’inbō Jōwa.
Nihon Ki-in – Terayama Rei’s Exploration of Classical Go, partida Jōwa–Akaboshi, 19–27 iulie 1835.
← Povestea precedentă: Nobunaga și triplu ko de la Honnō-ji
Înapoi la Legende
Următoarea poveste: Shūsaku și mutarea care a înroșit urechile →