|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
4. Spre primele locuri
(Aprilie 1985 - Iunie 1985)
La vremea cand ajunsesem eu la club in Brasov deja existau niste jucatori care se detasasera net de ceilalti. Erau apropiati ca varsta de mine, tot liceeni, numai ca eu eram in clasa a 9-a iar ei erau a 11-a. Si nici nu erau la acelasi liceu cu mine.
In general cel mai tare dintre ei era considerat Doru Munteanu. Nu numai ca te facea praf pe tabla dar te facea praf si verbal. Modul lui de a juca consta in tot felul de pacaleli si mutari exagerate bazate pe forta lui superioara de calcul. Iar daca cumva vedea ca te gandesti cum sa iesi cu basma curata incepea sa vorbeasca cu un debit extraordinar si sa rada de tine doar doar te incurca in rationamentele tale. Mie imi era cu adevarat frica sa joc cu el. Ma intimida foarte tare si nu as fi reusit sa ma concentraz de loc. De altfel n-am jucat cu el decat o singura partida, in concurs, pe care nici n-am notat-o si in care m-a capturat aproape pe toata tabla.
Al doilea dar comparabil ca tarie cu Doru era Radu Negru, probabil singurul care-i facea fata de la egal la egal. De altfel erau si colegi la Liceul de Informatica, nu stiu sigur daca si de clasa, si probabil ca jucau mult impreuna inafara clubului.
Radu, spre diferenta de Doru, era o persoana foarte linistita si foarte placuta. El era singurul care avea un go de dimensiuni normale, cu pietre din plastic, cumparat din Ungaria, care mie mi se parea foarte frumos. Mai tarziu mi-am cumparat si eu un astfel de joc si l-am folosit pana am primit primul go japonez. Fiindca Radu avea asa un joc eu imi doream tare mult sa joc cu el. Dar n-am jucat decat una sau doua partide amicale iar in turneu m-a batut destul de rau. Si el calcula foarte bine pentru nivelul nostru dar nu incerca neaparat smecherii a la' Doru.
|
n - Radu Negru Data : 1985
49 capt. la 5
|
Imediat dupa cei doi urma Alexandru Popescu. El avea pe atunci o multime de preocupari si pasiuni, go-ul fiind doar una din ele. Il preocupau literatura SF, muzica si mai tarziu calculatoarele. Am devenit prieteni foarte buni si ne vizitam foarte des la acea vreme, faceam schimb de carti si inregistram muzica unul de la celalat. Chiar exista un fel de intelegere tacita ca daca unul face rost de un disc sa i-l traga pe banda si celuilalt.
In materie de go insa lucrurile au evoluat ciudat intre noi.
Fiindca el fusese cel care ma trecuse de portar la prima mea vizita la club bineinteles ca l-am rugat sa joace cu mine. Dar el n-a vrut sa joace nici o partida amicala pana nu ne-am intalnit in concurs. Toate refuzurile lui de a juca cu mine m-au facut sa-mi doresc din ce in ce mai mult sa-l inving. Ceea ce s-a si intamplat la prima noastra partida din concurs. Si din acel moment el nu mi-a castigat nici o partida la paritate. Insa era foarte ambitios si foarte pasionat de go astfel incat a acceptat mult timp dupa aceea sa joace partide amicale cu mine, chiar primind handicap. Insa distanta intre noi s-a marit neincetat, dupa vreo doi ani ajungand sa jucam cu patru pietre.
Acestia trei erau favoritii in turneul nostru Elvetian si de altfel ei au si iesit pe primele locuri, exact in aceasta ordine. Insa nu neinvinsi. Daca eu il batusem pe Alexandru, Doru si Radu pierdusera la Sergiu Irimie si Adrian Ionita. Nu stiu exact cine pe cine a batut dar era clar ca suprematia celor trei era in pericol. Sergiu si Adi au iesit undeva pe locurile 5, 6 iar eu am iesit pe locul 12, ceea ce nu era rau, cam la jumatatea grupei A.
Uitandu-ma acum la partide imi dau seama ca de fapt nu jucam mai prost ca cei trei, ba chiar mai bine, insa ei erau mult mai versati ca mine in complicatiile jocului. Iar la go experienta face parte din taria unui jucator.
Desi erau de aceeasi varsta cu Doru, Radu si Alex, Sergiu si Adi aparusera mai de curand la club, ei promovand din grupa B in grupa A exact cu un concurs mai devreme ca mine. Erau colegi de clasa si totodata la acelasi liceu - Andrei Saguna - cu mine. Gasisem in sfarsit niste adversari potriviti, la fel de pasionati, la fel de doritori sa joace si putin mai tari ca mine, suficient cat sa ma traga si pe mine dupa ei.
|
n - Alexandru Popescu
Data : 1985
87 ko la 27,
|
Spre inceputul verii activitatea clubului se potolea, cred ca nici concursurile nu se desfasurau in timpul vacantei, astfel incat al doilea Elvetian probabil doar incepuse, urmand sa se termine in toamna. Insa eu jucam deja de zor cu Sergiu si cu Adi la liceu in timpul pauzelor, chiulind in timpul orelor, la mine acasa, la ei acasa, ori de cate ori aveam prilejul. Primul mare salt ca tarie l-am facut impreuna, incercand sa ne depasim unul pe celalat.
|
|
|