1-2	3-5	6-8	9-10	11-12	13-16	17-19	20-22	23-25
	26-27	28-31	32-34	35-37	38-40	41-42	43-44	45-46	47-48
	49-50	51-52	53-54	55-56	57-59	60-62	63-65	66-69	70-72
	73-75	76-78	79-80	81-82	83-85	86-88	89-90

63.  Din nou in cautarea unui secretar

Dupa concurs, la clubul RATB (1994) La prima masa: Parik Stefanov

Cindva spre iarna lui 1994 Bogzi imi zice intr-o zi:
"- Eu o sa plec. Am facut rost de o slujba extraordinar de bine platita. N'o sa se intimple imediat - iti zic tie de pe acum doar ca sa facem din timp toate demersurile necesare pentru noul secretar - dar peste citeva luni o sa plec."
Trecusera vreo doi ani de cind era secretarul nostru si nu mai rezista. Era si greu sa refuzi un salariu adevarat pentru a sta pe unul mai de graba modest, ca cel de aici ... si sa mai si suporti atmosfera aceea infioratoare care incepuse sa domneasca la noi. Toate frecusurile acelea scirboase, chiar daca fiecare in parte nu reprezentau mare lucru, te pot aduce in pragul disperarii cind te lovesti mai in fiecare zi de ele.

Iata-ne deci din nou in cautare de secretar. Am dat sfoara in tara si am inceput sa intrebam in stinga si'n dreapta. Inspectorul de la minister pe care il aveam atunci era primul pe care chiar il interesa ceea ce se intimpla in federatia noastra. El mi-a propus sa preiau eu secretariatul dar din nou am preferat sa ramin departe de hirtogaraia ministeriala. Unul dintre cei cu care am vorbit eu a fost Parik Stefanov. Il mai intrebasem si cu vreo doi - trei ani inainte dar ma refuzase: o ducea mult prea comod ca jucator de sah la Clubul RATB. De asta data insa, a acceptat.
Ma gindisem la Parik deoarece il stiam ca pe un tip serios, parolist, foarte ordonat si cu o pasiune pentru Go pe care nu o intilnisem prea des.

Impreuna cu Bogzi, am aranjat o mica stratagema. Banuiam ca, dupa cum ne obisnuise, Vali isi va declansa artileria pentru a-l scoate pe Parik din joc, asa incit am stabilit sa-mi propun eu candidatura pentru a prelua toate loviturile. Oricum tunurile erau indreptate asupra mea asa incit nu aveam ce sa pierd. In ultimul moment urma ca Parik sa-si anunte si el candidatura iar eu sa ma retrag in favoarea lui.
Foarte putini erau la curent cu planul nostru. Doar citiva prieteni apropiati si de la care stiam cu siguranta ca vestea nu se va raspindi mai departe. Nici macar inspectorului nu i-am destainuit nimic, cu toate ca era cit se poate de bine intentionat fata de noi: aflasem ca Vali bintuie prin minister pentru a-si face "relatii" si nu stiam pina unde ajunsese. Stiam doar ca, dupa spusele inspectorului, incercase si cu el ... dar ca lui nu-i placeau oamenii care isi birfeau colegii si nu acceptase niciunul dintre avansurile care i se facusera.

Bogzi a plecat iar noi, in Biroul Federal, am planificat o Adunare Generala de Alegeri. Vali Urziceanu si-a depus imediat candidatura pentru secretariat, si eu de asemenea. Cu doar putin timp inainte am anuntat-o si pe cea a lui Parik. La Adunare eu m-am retras din competitie si sala a votat candidaturile celorlalti doi. Vali a iesit cu numai putin inaintea lui Parik. Lucrase din greu toata aceasta peioada si isi aranjase cu multa precizie voturile. Exulta.
Sistemul ministerului si regulamentele sale indicau pentru alegerea secretarilor de federatie ca ultimul cuvint sa il aibe Ministrul. El decidea si numea in ultima instanta pe cei care vor ocupa un astfel de post. Adunarea Generala avea deci doar un rol consultativ, ea nefacind altceva decit sa propuna candidatii respectivi.

Tot un rol consultativ il aveau insa si inspectorii numiti de catre minister pentru a urmari activitatea federatiilor. Cel al nostru ma luase deoparte, dupa acea Adunare si-mi spusese ca dupa parerea lui, Vali avusese un comportament inacceptabil asa incit el, in raportul pe care va il va inainta ministrului, il va recomanda totusi pe Parik.
Ca urmare a acestor evenimente, Parik a fost numit ca noul secretar al Federatiei Romane de Go iar inspectorul a tinut sa vina special la mine si sa ne felicite pentru numirea noului secretar si inlaturarea hahalerei celeilalte.

La acea Adunare Generala s-au mai produs o schimbare. Pentru functia de Presedinte al federatiei, Vali Urziceanu l-a propus pe Sorin Sora, care a si cistigat cu citeva voturi in fata lui Mihai Bisca.
Cit despre mine ... odata cu retragerea candidaturii pentru secretariat am anuntat ca ma retrag si din Biroul Federal: nu voi mai candida pentru urmatorul Birou. De fapt imi cam ajunsese si mie. Ma saturasem sa traiesc zi de zi in atmosfera aceea infernala. Aveam de gind sa renunt la orice rol in cadrul federatiei. Tot ce-mi doream era sa-l introduc pe Parik si, dupa ce acesta avea sa se acomodeze cu treburile pe acolo ... sa plec linistit acasa, sa joc Go.

 
 

64.  "Federatia de Jocuri Logice" - prima incercare

Robert Mateescu, Ishi Kunyo (9 dan pro), Mihai Bisca, Shoji Kazuko (3 dan pro), Parik Stefanov, eu si Koizumi Makoto (2 dan, medicul ambasadei) - 1995

Cautarea secretarului, organizarea congresului si birocratia ministerului au consumat ceva timp. Lunile au trecut iar Bogzi a trebuit sa plece. Am ramas singur pentru a duce activitatea federatiei mai departe si pina la organizarea congresului si numirea unui nou secretar mai aveam de asteptat putin. Nu sint facut pentru asa ceva si nu ma pricep la munca de "organizator". Pe deasupra mai sint si un tip meticulos, atunci cind este vorba de "altii" - caci fata de mine insumi sint probabil destul de delasator, daca nu chiar neglijent. Voiam sa fac "totul" si sa-l fac si "bine" iar asta imi lua o groaza de timp.

Inca de prin primavara (cred), ministrul Sportului fusese schimbat si la conducerea ministerului fusese numit Dl. Alexandru Mironov. De cum venise incercase sa uneasca federatiile de Bridge, Scrabble si Go intr-una singura, care ar fi urmat sa se intituleze "Federatia de Jocuri Logice". Nimeni dintre noi nu vedea utilitatea acestei uniri dar ministrul nu incetase sa ne trimita fel si fel de mesaje prin care sa ne convinga sa facem chestia asta - banuiesc ca, legal, nu o putea face asa ... cu forta. Eram totusi niste structuri "independente" (cel putin ... din punct de vedere legal) si asa ceva ar fi fost probabil imposibil.
Acum primisem o invitatie la o sedinta comuna cu ministrul. Banuiam cu totii ce urma sa se discute si ne-am sfatuit intre noi dinainte: niciuna dintre cele trei federatii nu era dispusa sa renunte la statutul ei actual, asa ca am aranjat sa ne opunem cu indirjire planurilor de unificare.

Invitatia era pentru cite doi reprezentanti din fiecare federatie, asa ca l-am luat pe Mihai Bisca (care era inca presedinte) si ne-am prezentat la ora fixata la Minister. Acolo, am constatat cu surprindere ca aparuse si Vali Urziceanu. Nu stiu ce cauta acolo, cum aflase de intilnirea respectiva si ce rost avea prezenta lui acolo si nici n-am avut timp sa clarificam situatia ca imediat a aparut si Mironov. Am intrat toti intr-o camera de sedinte si a inceput sa ne intrebe detalii despre activitatea fiecarei federatii. Cind a ajuns la noi, Vali a luat cuvintul trecind peste mine si Mihai si a inceput sa-i explice cum stau lucrurile. N-a vorbit chiar rau (doar citeva generalitati lipsite de substanta), dar faptul ca trecuse peste noi ne-a deranjat din cale afara. Mihai si cu mine am facut complectarile necesare si pe urma ministrul a trecut la problema care il rodea: unirea.

A incercat bineinteles sa-si expuna ideea in lumina cea mai frumoasa, dar de fapt nu stiu nici pina in ziua de azi care ar fi fost avantajele acestei uniri. Sustinea ca are planuri mari, ca o sa poata face rost de mai multi bani de la guvern pentru bugetele noastre, ca totul o sa fie mai bine ... Dar nimeni nu a inteles de ce ar fi trebuit totusi sa o facem (iar in promisiunile bugetare nu ne puteam increde). Pur si simplu nu am reusit sa intelegem de ce nu si-ar fi putut indeplini "planurile" - fie ele organizatorice sau financiare - si sub forma pe care o aveam in acel moment !
Ne-am despartit cu rugamintea sa ne mai gindim, si sa-i transmitem hotarirea noastra atunci cind o vom lua. Bineinteles ca nimeni nu i-a mai transmis nimic si lucrurile au ramas asa pina la plecarea mea din federatie.

 
 

65.  Prietenii stricate; prietenii intarite

Mirel Florescu vs. Catalin Taranu ("Cupa Ing" - Amsterdam, 1995)

Era dimineata devreme. Ajunsesem la sediul federatiei si aranjam scaunele pentru ca in scurt timp trebuiau sa apara membrii Biroului Federal. Urma sa tinem una dintre sedintele noastre lunare.

Au inceput sa apara pe rind, unul dupa altul si la un moment dat a aparut un grup mai mare: printre ei i-am remarcat pe Catalin Taranu (care inca nu plecase in Japonia) si Mirel Florescu. Ei nu faceau parte din Birou dar, sedintele noastre fiind deschise, putea veni oricine sa asiste si chair sa ia parte la ele. Numai sa voteze nu aveau dreptul ... in rest, participarea era libera.
Ma mira insa faptul ca batusera tot drumul asta, la ora aceea matinala (... pentru ei fiind - in mod normal - chiar extrem de matinala ...). Aveau amindoi niste figuri negre, pe care nu le vazusem nici dupa cele mai aprige chefuri si s-au asezat incruntati, intr-un colt.

Dupa ce s-au adunat toti, am inceput discutiile ... si am discutat noi ce am discutat, timp de citeva ore. La sfirsit, o parte au plecat in treburile lor iar eu am ramas cu restul, sa string pe acolo si sa mai stam de vorba. Ramasesera atit Catalin cit si Mirel.
La un moment dat Mirel (care tacuse mai tot timpul) ma intreaba:
"- Pot sa ma uit si eu prin dulap ?"
"- Bineinteles" ... si mi-am continuat discutia cu ceilalti.
Dupa inca o vreme Mirel ma intreaba, tinind in mina unul dintre dosarele aflate in dulap:
"- Asta-i salariul tau ?" ... si-mi arata un stat de plata din dosar.
"- Da. Luna trecuta am luat 12.500 de lei".
Tin minte cu mare exactitate cifrele tocmai din cauza intimplarii de atunci ...
"- Si Bogzi a luat 32.000 lei ..." continua Mirel
"- Da. Astea sint salariile noastre."

... Si atunci s-au dezlantuit; si el si Catalin:
"- Bai ... pai stii ce ne-a spus Vali ? ... Ca tu stai aici pe salariul antrenorului chinez - pe care refuzi sa il aduci ..."
"- Noi venisem acum ca sa iti cerem socoteala !"
..........................

Vali Urziceanu se dusese in Regie, unde locuiau mai toti jucatorii de Go din provincie care erau studenti in Bucuresti, ii strinsese pe mai multi la o bere si le indrugase toate mirsaviile alea.
Eram siderat. Nu ma mirau calomniile pe care Vali le arunca in seama mea. Ma obisnuisem cu ele. Ma mira insa ca cei doi prieteni ai mei putusera inghiti o asemenea minciuna ... si ca ma crezusera in stare de asa ceva. Simteam aproape o durere fizica la gindul ca ei doi (in mod special) au putut avea macar pentru o clipa suspiciunea ca eram capabil de o asemenea nelegiuire.

Lucrurile s-au clarificat bineinteles imediat iar prietenia noastra a devenit poate ceva mai solida in urma acestui incident. De atunci insa, imi este greu sa-mi infrinez o mica stringere de inima, ori de cite ori imi aduc aminte acele momente.