Istoria Go-ului românesc este o poveste discretă, dar profundă. Nu are dojo-uri seculare, nu are maeștri formați în sisteme tradiționale, nu are instituții cu tradiție de secole. Dar are ceva la fel de important: oameni care au construit cu răbdare, pasionați de un joc pe care l-au descoperit în mod aproape întâmplător și pe care l-au transformat în cultură vie. România nu a moștenit Go-ul; l-a creat local, din curiozitate, din autodidactism și din dorința de a aduce un joc străvechi într-o comunitate modernă.
Punctul de pornire al acestei povești este, fără îndoială, Timișoara. În anii ’80, câteva persoane și-au asumat rolul de pionieri, într-un context cultural închis și într-o perioadă în care accesul la informație era limitat. Articolul lui Peter Müller din Temeswarer Zeitung (1985) descrie cu claritate acea atmosferă: un mic cerc de Go format în jurul lui Walter Schmidt, un om care a decis să aducă jocul într-un oraș care nu avea nicio tradiție în acest sens. Era un început modest, dar fundamental: oameni care învățau din puținele materiale disponibile, care încercau să înțeleagă regulile și formele fără acces direct la cultura originală.
După 1990, odată cu deschiderea României către lume, Go-ul a început să capete o formă mai clară. Cluburile s-au extins dincolo de Timișoara, apărând comunități în București, Cluj, Iași, Brașov, Sibiu. Profesorii și jucătorii care au fost parte din acel nucleu inițial au devenit mentori pentru noile generații. Dincolo de nivelul tehnic, ceea ce au transmis a fost atitudinea: curiozitate, răbdare, respect pentru joc și deschidere față de învățare.
Un moment important în recuperarea memoriei Go-ului românesc este articolul lui Liviu Oprișan din Știință & Tehnică (2025), care documentează continuitatea acestei tradiții și reconstituie începuturile timișorene prin interviuri, arhive locale și mărturii ale celor implicați. Această lucrare arată clar că Go-ul românesc nu a apărut din nimic, ci din efortul unor oameni care au crezut într-un joc pe care aproape nimeni nu îl cunoștea.
În ultimii 30 de ani, cultura Go-ului din România a rămas în primul rând una comunitară. Cluburile locale, competițiile organizate voluntar, festivalurile de vară, atelierele pentru copii și inițiativele educaționale au creat un ecosistem modest, dar constant. România nu a produs jucători profesioniști în sistemele asiatice, dar a produs ceva la fel de valoros: comunități stabile, intergeneraționale, în care jocul este transmis cu grijă și respect.
În centrul acestei culturi se află și profesorii – cei care, uneori fără recompensă materială, și-au dedicat timp pentru a introduce Go-ul în școli, în cluburi, în cercuri informale. Ei sunt continuatorii autentici ai tradiției timișorene: oameni care țin vie flacăra unui joc care nu se impune prin masă, ci prin profunzime. Go-ul românesc s-a construit prin prezență umană, nu prin instituții.
În acest context se înscrie și apariția ACS Go Dojo. Asociația reprezintă o etapă nouă în evoluția locală a jocului: un proiect organizat, interdisciplinar, orientat atât către performanță, cât și către educație, comunitate și sănătate mintală. ACS Go Dojo preia moștenirea culturală a Go-ului românesc, o respectă și o extinde, integrând jocul în domenii pe care tradiția clasică nu le-a abordat direct: psihologie, neuroștiințe, pedagogie contemporană, cultură vizuală.
Rolul ACS Go Dojo nu este acela de a substitui istoria, ci de a continua firul ei. Fiecare atelier, fiecare curs, fiecare articol și fiecare activitate socială reprezintă un pas în această continuitate. Asociația face parte din generația actuală de jucători care încearcă să transforme Go-ul într-un spațiu modern de învățare, de dialog și de comunitate, în acord cu tradițiile globale și cu nevoile culturale locale.
România nu va deveni o putere în Go prin imitație. Identitatea Go-ului românesc este una modestă, dar autentică: se bazează pe oameni, pe comunități, pe cluburi și pe o cultură a învățării lente. Este o identitate construită prin răbdare, nu prin ambiție tehnică, și tocmai această calitate îi dă stabilitate.
În ecoul lumii Go-ului, România este o voce mică, dar clară. O voce a pasiunii, a curiozității și a continuității. O voce care spune că, indiferent de contextul social sau cultural, jocul poate prinde rădăcini oriunde există oameni dispuși să îi ofere timp și atenție. Iar această poveste continuă.
— ACS Go Dojo
Master the Mind. Play Go.